Vindecarea şi dispariţia simptomelor de angină pectorală şi dispnee cauzate de boala coronariană a inimii (îngustarea vaselor coronare)

Christa Nehm (64), Cercul Baunatal

In 1984 am început să am probleme cu inima (senzaţie de apăsare şi de strângere în piept), să am senzaţii de sufocare, care în decursul anilor s-au agravat, în ciuda medicamentelor.

Incepând cu decembrie 1991 simptomele, durerile şi senzaţiile de sufocare, au devenit tot mai puternice. Durerile iradiau de la partea superioară a braţului înspre gât până la maxilar. Aceste simptome apăreau când făceam menajul şi când urcam scările. In februarie 1992 mi s-a făcut un cateterism cardiac, la care s-a constatat că suferisem un infarct miocardic de perete posterior neobservat de mine. Arterele coronariene aveau porţiuni îngustate, diametrul fiind de 70-90%.

La următoarea operaţie prin cateter cu balon am suferit un stop cardiac din cauza unui infarct miocardic întins, de perete anterior. Am fost imediat reanimată, chiar în sala de operaţie. Dar am rămas cu o îngustare de circa 40%.

După cinci săptămâni am fost externată, dar eram încă foarte slăbită, nu puteam să fac decât treburi casnice uşoare şi numai şezând. Medicii curanţi mi-au spus la plecare „Nu mai putem face nimic pentru dvs., în afara controlului perodic prin cateterism. Nu veţi mai fi niciodată complet sănătoasă, să fiţi fericită dacă nu va fi mai rău.“

In iunie 1992 din cauza unei îngustări reminiscente a trebuit să mă supun unei noi operaţii de cateterizare, iar după patru luni a urmat încă una. Şi din nou am avut un stop cardiac.

Din cauza infarctului miocardic eram şi mai slăbită decât înainte de tratament, mai era încă o reminiscenţă de îngustare a vaselor de 30-40%. De aceea luam o mulţime de tablete. In plus am fost trimisă la cură, care nu mi-a adus nimic.

Rezistenţa la efort mi-era foarte scăzută până ladata introducerii, aşa că trebuia să evit orice solicitare fizică. Nu puteam efectua decât activităţi uşoare în casă, nici vorbă să pot face patul, să spăl geamuri sau să aspir. Nici treptele nu le mai puteam urca. La cea mai mică solicitare mă sufocam şi simţeam o presiune în piept, în partea stângă. Uneori nu reuşeam să merg nici 500 de metri pe drum drept.

In toamna anului 1994 am aflat de Cercul de prieteni-Bruno Gröning, din cartea „Revoluţie în medicină”. La început n-am fost deloc interesată, pentru că-mi ziceam „ce-i stricat, este stricat, nu mă mai poate nimeni ajuta”. Nora şi soţul meu m-au sfătuit însă să mă duc măcar o dată, că n-am nimic de pierdut. Aşadar în data de 25 noimebrie 1994 am fost introdusă în învăţătura lui Bruno Gröning.

In timpul unui eveniment al cercului, din decembrie 1994, am simţit brusc dureri puternice în zona inimii, care la scurt timp au dispărut. Când şi când mai apăreau dureri („Regelungen”) care se manifestau la fel ca simptomele bolii. Asta se întâmpla de exemplu când eram tensionată. Crizele au devenit tot mai slabe, de la o săptămână la alta puteam să fac tot mai multe lucruri şi chiar să urc scările încet şi cu pauze. Dar mai mult nu. Până în ziua vindecării, la data de 26 ianuarie 1995, ziua morţii lui Bruno Gröning, activităţile casnice normale ar fi fost de neconceput.

Fiindcă introducerile îmi făceau atât de bine, mă duceam mereu. In 26 ianuarie 1995 am participat la o întâlnire în cadrul Cercului de prieteni. Acolo am simţit cum parcă o mână îmi scotea ceva din piept. Nu m-a durut. M-am gândit „Acum totul va fi bine!” A doua zi dimineaţa am început să fac treabă prin casă. Pentru prima oară, din februarie 1992, am luat aspiratorul în mână şi am aspirat. Rezistenţa mea la efort era tot mai bună. După opt zile eram deja în stare să schimb rufele de pat. Lucrurile mergeau tot mai bine, o senzaţie minunată! De atunci reuşesc să mă ocup singură de treburile casnice, să lucrez în grădină sau să fac excursii de câteva ore pe jos. Nu mai am niciun fel de probleme la urcatul scărilor, chiar şi cu coşul plin cu rufe. Mi-a dispărut complet frica de moarte pe care o aveam.

In noiembrie 1995 am fost la un control la clinica cardiologică. Acolo mi-a fost pus un cateter cardiac. Examinarea s-a desfăşurat complet fără probleme. Medicul curant n-a mai putut descoperi nici o îngustare. Sunt din nou pe deplin rezistentă la efort.

Comentariu medical:

În anul 1991 doamnei Nehm i s-a pus diagnosticul de boală coronariană (îngustarea vaselor coronariene ale inimii). În cadrul tratamentului a efectuată în data de 18.02.1992 o lărgire de arteră printr-un cateter cu balon (angioplastie coronariană transluminală percutană). In acest răstimp d-na Nehm a suferit un infarct miocardic întins, de perete anterior, cu fibrilaţie ventriculară, fiind necesară reanimarea dânsei.

In ciuda tuturor măsurilor medicale aplicate, doamna Nehm a rămas cu o rezistenţă redusă la efort, descrisă cu exactitate în relatarea ei de succes. Această stare este documentată într-o epicriză de externare de la clinica balneară din august 1994, scurt timp înainte de introducerea ei. In vremea aceea dânsa putea efectua exerciţiile de antrenament cardio-vascular doar la treapta de efort de 15 Watt. Acesta fiind limita minimă de efort.

Realitatea este că doamna Nehm s-a vindecat de o suferinţă cardiacă severă, prin recepţia de Heilstrom şi prin aplicarea învăţăturii lui Bruno Gröning. Din punct de vedere medical prognosticul nu era acesta, având în vedere gravitatea acestei boli. Capacitatea de efort complet refăcută vine să sprijine în plus propriile ei afirmaţii din declaraţia sub jurâmânt. Refacerea capacităţii de efort este documentată şi prin controlul periodic medical din august 1999. In cadrul unui EKG de efort doamna Nehm a suportat treapta de 75 Watt, fără apariţia de simptome. La fel şi la controlul medical al funcţionalităţii cordului, unde s-a constatat de asemenea o normalizare. În anul 1992 valoarea capacitatăţii de pompare a inimii era de 26%. În 1999 la un control medical s-a măsurat o capacitate de pompare a inimii de 52%. Această valoare se încadrează în limite normale. Valorile măsurate nu au făcut decât să confirme recuperarea completă a capacităţii fizice.

M.K.