Selectează limba

български - Čeština - Dansk - Deutsch - English
Español - Suomi - Français - Hrvatski - Magyar - Italiano - 日本語
Nederlands - Polski - Română - Русский - Slovenski - Srpski - Türkçe

Menţiuni legale

Cercul de Prieteni-Bruno Gröning

Haidauer Strasse 6
DE-93107 Thalmassing
Telefon: +49 (0) 9453-998626
Fax: +49 (0) 9453-996593

Politica de confidențialitate

Viaţa lui Bruno Gröning

In 1949, peste noapte, numele de Bruno Gröning a ajuns în atenţia publică. Era un subiect dezbătut în presă, la radio şi la actualităţi. Intâmplările din jurul „doctorului minune“, cum a fost denumit în scurt timp, au au ţinut tânăra republică cu sufletul la gură. S-a făcut un film, au fost convocate comisii ştiinţifice de examinare, iar oficialităţile erau preocupate de acest caz, până la cei cu poziţii înalte. Ministrul social din Renania de Nord -Vestfalia l-a pus sub urmărire pe Bruno Gröning, pe motiv că a încălcat legea tămăduitorilor naturişti; în schimb, prim-ministrul Bavariei spunea că nu e permis ca o asemenea apariţie, cum este Bruno Gröning, să se împiedice de paragrafele unei legi. Ministrul de interne din Bavaria descrie activitatea sa ca pe o „activitate liberă bazată pe iubire”.

Au existat discuţii aprinse şi controversate la toate nivele. Valurile provocate în plan emoţional au fost mari. Clerici, medici, jurnalişti, jurişti, politicieni sau psihilogi, cu toţii vorbeau despre Bruno Gröning. Pentru unii, vindecările sale miraculoase erau darurile binecuvântate venite din partea unei puteri supranaturale, pentru alţii erau şarlatanie. Dar facticitatea vindecărilor a fost dovedită de examinările medicale.
Bruno Gröning s-a născut în 1906 în Danzig (azi Gdansk), iar după război a emigrat în Germania de Vest, ca expatriat şi era un simplu muncitor. A trăit făcând diverse munci: dulgher, lucrător în fabrică şi în port, curier de telegrame, electrician de joasă tensiune. Şi, deodată, el este în centrul interesului public. Veştile despre vindecările sale miraculoase s-au răspândit în lume. Din toate părţile lumii soseau bolnavi, scrisori cu rugăminţi şi oferte. Zeci de mii de oameni în căutare de vindecare veneau în locurile unde el acţiona. A început o revoluţie în medicină.
Dar forţele potrivnice erau şi ele prezente. Medici cu mare influenţă, funcţionari clericali şi foşti colaboratori se străduiesc din răsputeri să împiedice activitatea lui Bruno Gröning. A fost urmărit cu interdicţii de vindecare, i-au fost intentate procese. Toate eforturile sale de a-şi desfăşura activitatea într-un cadru legal au eşuat. Pe de o parte din cauza rezistenţei forţelor influente ale societăţii, pe de altă parte a incapacităţii şi lăcomiei colaboratorilor săi. In ianuarie 1959, când Bruno Gröning a murit, ultimul proces împotriva lui era în desfăşurare. Procesul a fost suspendat, fără a se da o sentinţă definitivă. Dar multe întrebări au rămas deschise.

Vindecări din trecut

In 1949, A. Kaul, doctor în filozofie, a scris o broşură despre evenimentele din Herford.

Iată câteva fregmente:
„In noaptea de 17 spre 18 iunie 1949, în faţa casei din Wilhelmsplatz 7, printre cei care căutau vindecare aşteptau şi câţiva englezi, bărbaţi şi femei, care auziseră despre reputaţia lui Gröning. A apărut un medic german cu trei dintre pacienţii săi, un tânăr bolnav de tuberculoză pulmonară şi osoasă şi cu piciorul stâng anchilozat, un băiat paralizat la ambele picioare, o fată cu dureri de cap cronice, pe fond nervos.
Gröning nu pune diagnostic. Pur şi simplu, el îi spune tânărului bolnav de TBC că trebuie să acorde o atenţie specială oaselor de la piciorul stâng. ‚Ce simţiţi acum?’ ‚Un curent fierbinte îmi pătrunde prin corp’ ‚Şi acum?’ ‚Mă furnică în piciorul stâng.’ Acum, ridicaţi piciorul la fel de sus ca mine!’ Gröning îi arată cum, ridicându-şi piciorul îndoit până la nivelul abdomenului. Tânărul şovăie. ‚Puteţi face exact ca mine!’ Fără niciun efort vizibil, bolnavul şi-a ridicat în poziţia aratată piciorul care înainte fusese anchilozat. Neîncrezător, el îşi mută privirea de la picior la medicul său. ‚Este posibil aşa ceva? Pot să-mi mişc piciorul!’ ‚Vă veţi face sănătos, dar va merge mai încet! Să-mi scrieţi!’ Şi întorcându-se spre medic: ‚Ţineţi-mă la curent!’
Băiatul cu picioarele paralizate stă în cârje, lângă mama lui: ‚Băiatul meu, ridică-te!’ Mama intervine: ‚Nu se poate ridica, e paralizat!’ Gröning îşi întoarce capul. ‚Nu trebuie să spuneţi asta!’ îi spune el pe un ton cam aspru. ‚Dvs. ţineţi strâns boala copilului! Băiatul meu, ridică-te! Poţi s-o faci!’ Pete roşii apar pe faţa îngustă a copilului, gura îi tremură şi lacrimile se rostogolesc pe obraz. Profund emoţionaţi, numeroşii oameni din încăpere pot vedea cum băiatul se ridică din scaun şi, fără cârje, stă singur în picioare. ‚Şi acum vino spre mine!’ Cu paşi nesiguri, el se apropie de Gröning care îl priveşte în ochi o lungă perioadă de timp. Delicat, el atinge capul copilului şi îl trimite înapoi la mama lui: ‚Incet, exersează mai departe, nu prea mult dintr-odată, pentru că picioarele sunt încă slăbite! Pe drumul spre casă foloseşte iarăşi cârjele însă, curând, le vei putea arunca!’ Ochii fericiţi ai copilului şi ai mamei sunt mulţumirea lui.
Tânăra cu dureri cronice de cap este deja vindecată, înainte ca Gröning să îi vorbească. Nu, nu mai are dureri. ‚Vreţi durerile înapoi?’ ‚Nu! Nu! Pentru Dumnezeu, nu!’, spuse ea.
Şi medicul? El a privit mut la cele întâmplate. Îi strânge mâna lui Gröning: ‚Domnule Gröning, sunt complet la dispoziţia dvs. Am deplină încredere în dvs.!”

In 1949, dr. Kurt Trampler a scris o carte despre întâmplările de la Traberhof din Rosenheim.

Iată câteva fregmente:
‚Intr-una din nopţile trecute (5/6 septembrie) un doctor l-a adus în casă pe Karl Sch., constatând emoţionat că, în curtea din faţă de la Traberhof, orbul şi-a recăpătat vederea. Sch. a arătat un certificat de la Clinica oftalmologică universitară din München, din anul 1949, cu următorul conţinut: ‚Pacientul Karl Sch. prezintă la ochiul drept mişcări involuntare (nistagmus), cicatrici pe cornee şi cataractă congenitală. Acuitatea vizuală este de 1/20. Ochiul stâng lipseşte. Practic pacientul este orb, având un grad de invaliditate de 125%. Domnul Sch. necesită permanent o persoană însoţitoare. Semnat dr. E. Walser, medic-şef.’ Acest bărbat orb aştepta în locul unde Gröning - aflat atunci în regiunea Bremen - trimitea unda sa de vindecare. Profund emoţionat, el descrie cum deodată a avut senzaţia că în ochii lui se întâmplă ceva, că se schimbă ceva, după care a început să distingă reclama luminoasă de pe acoperişul de laTraberhof: un cap de cal, în lumina albastră a neonului. Ca, în final, întreaga lume înconjurătoare să se ridice din întuneric, până când a putut vedea bine totul. Primul control medical a fost făcut de către dr. Zetti, care a confirmat cele spuse de pacient. A doua zi l-am dus cu maşina la München pe Sch., iar pe autostradă el mi-a descris vehiculele pe care le vedea la distanţe de sute de metri. Imi spunea ce vedea în dreapta şi în stânga autostrăzii – de la turnul bisericii din apropiere până la munţii din zare (...) Când l-am întrebat ce-a făcut ca să-şi recapete sănătatea, el a spus că s-a rugat şi a aşteptat. (…)’
Au loc scene tulburătoare atunci când Gröning poate reda lumina ochilor unui orb. In unele cazuri când, pe neaşteptate, vederea le revenea complet, oameni fericiţi erau de-a dreptul copleşiţi de incredibila schimbare a destinului lor. Există, după cum mi-a explicat Gröning, unii care s-au născut orbi şi cărora mai întâi trebuie să li se explice cum arată întreaga realitate fizică.”

Din 1950/1951, baroana Anny Ebner von Eschenbach a păstrat în amintire câteva evenimente care au avut loc în jurul lui Bruno Gröning, în Casa de oaspeţi Weikersheim din Gräfeling.

Iată câteva fregmente:
„Odată, în rândul al doilea, cu faţa marcată de suferinţă, stătea o femeie cu o fetiţă de circa nouă ani. Când Gröning a întrebat-o: ‚Ei bine, mămico, ce simţiţi?’ ea răspunse: ‚Din păcate nimic, domnule Gröning!’
‚Da, mămico, nu mai priviţi mereu înapoi, în trecut! Groaza o resimţiţi şi acum în dvs., în primul rând trebuie să îi daţi drumul. S-a petrecut în timpul unui bombardament. Dvs. eraţi într-un fel de căsuţă de grădină şi aţi fost îngropată sub dărâmături, eraţi în luna a opta. După ce aţi fost salvată a venit pe lume copilul, care s-a născut orb. Aşa este?
Uimită, femeia răspunse: ‚Exact aşa!’
La care Bruno Gröning i-a spus: „Ei bine, acum nu vă mai gândiţi la acele timpuri groaznice, credeţi cu fermitate în ajutorul lui Dumnezeu şi rugaţi-vă Lui! Copilul nu trebuie adus de fiecare dată, atâta timp cât mama crede cu tărie.“
Opt zile mai târziu femeia a venit din nou. Expresia îngrijorată a feţei dispăruse, parcă întinerise. La întrebarea lui Gröning, ea a răspuns: ‚Da, azi mă străbate o senzaţie de căldură şi mă simt fericită şi liberă.’ – ‚Acum, mămico, fiţi pe fază, curând se va întâmpla.’
Peste încă o săptămână femeia a revenit şi, în mijlocul cuvântării, Bruno Gröning s-a îndreptat spre ea, s-a oprit şi i-a spus: ‚Mămico, joi la ora 17:20 duceţi fetiţa într-o cameră întunecată. Ea va vedea dar, pentru că nu a văzut niciodată culori sau forme, s-ar putea speria, iar şocul ar putea s-o îmbolnăvească. Obişnuiţi-o încet cu tot ce este în jurul ei!’
Pentru că mă interesa în mod deosebit acest caz, m-am informat şi am aflat mai târziu că totul s-a întâmplat la secundă, aşa cum spusese Bruno Gröning. După câţiva ani l-am întrebat încă o dată pe Bruno Gröning despre acea fetiţă şi am aflat că ea vede normal, ca şi cum niciodată n-ar fi fost oarbă.
Odată, a venit o tânără femeie în scaunul cu rotile şi avea faţa albă ca varul. In timpul cuvântării a leşinat şi arăta ca moartă. Bruno Gröning a aruncat doar o privire scurtă spre ea şi i-a liniştit pe cei din jur, care erau cam îngrijoraţi, în special bărbatul de lângă ea. După o jumătate de oră tânăra s-a trezit, şi-a îndreptat corpul, s-a întins şi avea obrajii roşii. Apoi, ridicându-se din scaunul cu rotile a mers spre Gröning, încă puţin nesigură, dar având în ochi o privire plină de strălucire şi de surprindere. ‚Ce frumos, doamnă dragă, când cineva poate sta din nou pe propriile picioare şi inimioara îi bate normal iar. Dar să nu recuperaţi imediat anii pierduţi – conduceţi-vă corpul cu binişorul, ca să îşi reia îndatoririle sale!’ Când femeia a vrut să-i mulţumească, Gröning a spus:
‚Mulţumiţi-i lui Dumnezeu! Eu sunt doar slujitorul Lui. Dovediţi acum că sunteţi un adevărat copil al Lui Dumnezeu!’
Bărbatul care o aduse acolo s-a ridicat şi, cu emoţie în glas, a spus: ‚Domnule Gröning, eu sunt soţul ei şi totodată sunt medic, iar pentru mine soţia mea era incurabilă, cu toate că am încercat de toate. Ea nu a avea decât dorinţa de a veni la dvs. eram sigur că va muri pe drum, pentru că era tare suferindă de inimă și fiecare mişcare i-a pus viaţa în pericol. Sunt bulversat de acest miracol şi abia pot să cred!’
Plângând de bucurie, el a împins afară scaunul cu rotile gol şi s-a aşezat lângă soţia lui, care stătea normal pe un scaun, ca să asculte împreună cuvântarea de două ore. Arunca des priviri cercetătoare spre soţia lui, ca şi cum încerca să se obişnuiască văzând-o sănătoasă şi fericită.
Adesea, în spatele sălii şedeau persoane surde iar Gröning, foarte încet, le punea întrebarea: ‚Dacă vorbesc aşa tare, mă auziți bine?’ Răspundeau ‚Da, aud fiecare cuvânt când vorbiţi aşa tare, iar în cap aud un zumzăit şi un bârâit.’ Toţi râdeau, pentru că remarcaseră tonul coborât cu care le vorbise Gröning.“

De la primul gând până la terminarea filmului

In 1993, curând după ce filmul „Apostolul minune“ a fost finalizat şi era prezentat în cinematografe, au şi început pregătirile pentru un nou proiect, mai complex: Un film despre viaţa lui Bruno Gröning
In întregul an 1994 s-au făcut pregătirile şi cercetările. Au fost studiate materiale de arhivă, relatări ale martorilor vremii şi s-au adunat tot mai multe date şi dovezi.
In februarie 1995 s-a făcut prima filmare. Pe urmele unui fenomen, a început o călătorie care avea să dureze câţiva ani. S-au realizat mai mult de 80 de interviuri cu martori ai vremii. Au fost vizitate locurile originale, din Gdansk până la Paris. S-au filmat scene actoriceşti şi, din arhivele de film, au fost adunate înregistrări originale. Sute de fotografii, diapozitive şi documente au fost filmate. Ultimele interviuri au fost făcute la începutul anului 2000, iar ultimele documente au fost filmate în 2002.
Un eveniment remarcabil a fost „ scena Traberhof”, din mai 1997, cu peste 2000 de figuranţi. Au fost necesare săptămâni de pregătire. Au trebuit căutaţi figuranţi, procurate sute de costume, s-a adunat echipamentul tehnic şi s-a alcătuit echipa de filmare, au fost obţinute toate autorizaţiile.
Primii figuranţi şi-au făcut apariţia încă de dimineaţă. Deşi filmările au început abia după lăsarea întunericului, sute de maşini şi zeci de autobuze au sosit mai devreme. Incet, locul din faţa presupusului Traberhof s-a umplut. Acesta aparţinea unei case ţărăneşti de lângă Rosenheim care, cu unele modificări şi recuzita de rigoare, a fost transformată pentru a crea atmosfera de la Traberhof din anul 1949.
Din echipa de filmare au făcut parte 70 de persoane care s-au ocupat de machiaj, coafuri, costume, construcţii, lumini etc. De îndată ce s-a întunecat, a început lucrul. Toată acţiunea trebuia încheiată până în zorii zilei. Brusc, generatorul de curent nu a mai funcţionat. Apoi, au apărut probleme cu camera de filmat. Piesele de schimb au trebuit aduse din München.
In ciuda tuturor dificultăţilor, chiar înainte de răsăritul soarelui, totul a fost pus la loc în cutii. La ora 6 dimineaţa locul în care, cu puțin timp în urmă stăteau peste 2000 de oameni, era curat. Nu se mai vedea nicio urmă din cele petrecute peste noapte.
Au fost turnate peste 70 de ore de film. Apoi, acest material uriaş a trebuit vizionat, editat şi tăiat. Curând, ei şi-au dat seama că nu puteau păstra conceptul iniţial - de a realiza un film doar într-o singură noapte. Subiectul nu putea fi tratat în două ore. Viaţa lui Bruno Gröning nu putea fi comprimată într-un format obişnuit. Filmul durează aproape cinci ore.

Un subiect neobişnuit, un film neobişnuit, un format neobişnuit.

Fenomenul Bruno Gröning

Conţinut

Bruno Gröning (1906 – 1959) a devenit cunoscut în toată lumea în anul 1949, prin nenumărate vindecări pe cale spirituală. Acest lucru s-a întâmplat atunci când succesele activităţii sale au devenit cunoscute opiniei publice şi din ce în ce mai mulţi oameni au început să vină la el, căutând ajutor.

Dar, unii medici din conducerea adiministraţiei medicale nu au vrut să accepte aceasta şi au convins autorităţile locale să impună o interdicţie de vindecare. L-au acuzat că a încălcat legea privind tămăduitorii naturişti. Insă interdicţia era ilegală pentru că, el niciodată nu a tratat în sens medical. Totuşi, de-a lungul întregii sale vieţi i s-a adus această învinuire, fiind urmărit public şi penal.

El şi-a îndeplinit misiunea până la plecarea sa de pe acest Pământ, mânat permament de compasiune şi iubire necondiţionată pentru aproapele lui. In film, peste 50 de martori ai vremii relatează despre experienţele personale legate de el.

Părerile spectatorilor

Am văzut filmul în 5 octombrie. Şi acum, după atâtea zile, sunt încă impresionată şi mişcată de povestea lui Bruno Gröning. Filmul transmite concepţii morale înalte, săraci şi bogaţi fără deosebire, în prim-plan omul ca om, onestitatea... Sunt fascinată de dl. Gröning, de toţi oamenii pe care i-a ajutat, care i-au arătat simpatia lor… Apreciez mult aceste expuneri obiective şi sper ca moştenirea lăsată de el să dăinuiască mereu.

Datorită filmului, l-am cunoscut mult mai bine pe Bruno Gröning, ca om. M-a frapat în mod special dragostea lui nemărginită faţă de toate fiinţele. De asemenea, mi-am dat seama cât de lipsit de egoism a fost acest om. De câteva ori am simţit furnicături puternice în corp. Și am nevoie de ceva timp ca să îmi fac ordine în cap. Din punct de vedere energetic, filmul a fost deosebit de intens pentru mine. In afară de asta, tot respectul pentru realizatorii filmului.

…mi-a plăcut în mod deosebit prezentarea laturii simţitoare şi plină de afecţiune a lui Bruno Gröning. In ultima instanţă, iubirea Lui Dumnezeu este cea care vindecă toate rănile. Eu am simţit clar curentul de iubire vindecător.

Un film impresionant, care arată că legătura cu Dumnezeu poate produce atâtea vindecări la noi, oamenii. Dumnezeu este viaţa – Dumnezeu este iubirea. Dumnezeu este cunoaşterea de sine. Este revoltător cum a fost combătut Bruno Gröning, cu toate că el dorea doar binele.

Ne-a plăcut foarte mult filmul şi am fost foarte impresionaţi. Imaginile și mărturiile martorilor din acele vremuri au fost foarte revelatoare. La acest film timpul a trecut în zbor, nici vorbă să ne plictisim. Ne-a cutremurat modul în care mass-media şi-a folosit puterea ca să-i facă rău lui Bruno Gröning.

Sunt profund impresionată de filmul despre Bruno Gröning, o paradigmă pentru polul opus al materialismului. O altă manieră de a da şi a primi. De mare ajutor pentru pacienţii mei.

In München, la cinema Maxim, tot timpul reprezentaţiei filmului, în ciuda duratei sale, s-a simţit permanent interesul publicului. Mie, care am 52 de ani, mi s-a părut foarte interesantă istoria acelor vremuri, pe care nu le-am trăit personal. Aşadar, înainte de toate, semnificativ şi remarcabil mi se pare mesajul acestui film, care mă va preocupa încă mult timp. Mi-ar fi plăcut să văd mai multe lucruri despre felul în care a trăit Bruno Gröning. Imbinarea dintre documentaţie, scenele de film şi mărturiile convingătoare ale martorilor acelor timpuri o găsesc plăcută şi conferă filmului vivacitate şi diversitate.

Un film foarte impresionant, îmi pot revizui opinia despre Bruno Gröning (am 92 de ani). Cu siguranţă, acest film merită văzut.

Filmul şi soarta lui Bruno Gröning m-au emoţionat adânc. Calitatea filmului este excelentă şi este evident că filmul lasă faptele să vorbească de la sine.

N-aş fi mers la un asemenea spectacol lung, dacă aş fi ştiut că filmul are 3 părţi. Nu suport statul pe scaun. Dar, mare mirare, n-am avut nici dureri de spate şi nici stare de oboseală. Mi-am dat seama că e vorba de „ceva măreţ“, iar acest lucru a fost deosebit de fortifiant…

Scene deosebit de tulburătoare, realizate cu multă intuiţie şi afecţiune – o realizare reuşită. Filmul ne-a făcut să ne apropiem mai mult de omul Bruno Gröning. Asta îmi întăreşte convingerea că este un mare vindecător.

Fiindcă mi s-a atras atenţia, în timpul filmului am luat o poziţie deschisă a corpului şi, într-adevăr, tot timpul am simţit furnicături în mâini, apoi în tot corpul. In zonele cu dureri am avut o senzaţie de sfâşiere, de parcă în corpul meu se echilibra ceva. Durerile vin de la scolioza dorso-lombară dublă. Acum nu mai am dureri. Filmul acesta m-a impresionat profund. Şi acum las această energie vindecătoare să curgă prin mine. …In orice caz, voi recomanda şi altora acest film.

Fenomenul vindecării

Conţinut

La prima sa întâlnire cu Bruno Gröning, Grete Häusler (1922 – 2007) s-a vindecat spontan de trei boli „incurabile”. Recunoştinţa şi iubirea pentru aproapele său au fost atât de mari încât în anul 1979 a fondat Cercul de Prieteni Bruno Gröning. Până la plecarea de pe acest Pământ, ea s-a zbătut ca oamenii din toată lumea să afle de învăţătura lui Bruno Gröning şi să simtă Heilstrom-ul divin. Tot mai multe persoane interesate ajung în Cercul de Prieteni prin recomandări, conferinţe informative, dar şi prin rugăciuni intense către Dumnezeu.

„Fenomenul vindecării” – Acest film arată că astăzi, în întreaga lume, mulţi oameni trăiesc asemenea vindecări minunate. Medicii din Grupul Medico-Ştiinţific al Cercului de Prieteni comentează vindecările şi relatează despre experienţele lor. Sunt prezentate şi alte activităţi remarcabile din Cercul de Prieteni.

Toate acestea sunt posibile datorită celor peste 13.000 de voluntari şi donaţiilor libere ale prietenilor. Nimeni nu are niciun câştig material.