Fenomenul Bruno Gröning
Pe urmele „vindecătorului minune”
Bruno Gröning

De la prima idee până la finalul filmui.


Unul din cei 80 de martori contemporanei în interviu
Filmul „Apostolul minune“ a fost în 1993 terminat şi prezentat în cinematografe şi curând după aceea au şi început pregătirile unui nou proiect şi mai complex:

Un film despre viaţa lui Bruno Gröning.

In 1994 s-au făcut întregul an preparative şi investigaţii. Au fost studiate materiale de arhivă, relatări ale martorilor contemporani, adunate tot mai multe date şi fapte.

In februarie 1995 a avut loc prima filmare. Incepea o călătorie, ce urma să dureze câţiva ani, pe urmele unui fenomen. Au fost luate peste 80 de interviuri martorilor contemporani. Din Gdansk până în Paris au fost căutate locurile originale. Au fost turnate scene actoriceşti şi completate cu imagini originale de arhivă. Au fost filmate sute de fotografii, diapozitive şi documente. Ultimele interviuri au fost filmate la începutul anlui 2000, ultimele documente în 2002.
Martorul contemporan dr. Nebelsiek l-a întâlnit pe Bruno Gröning în 1949 în Wangerooge, fiind martorul multor vindecări.

Peste 2000 de figuranţi reînvie evenimentele acelor timpuri din Traberhof, lângă Rosenheim. 		Un eveniment marcant a fost scena de la Traberhof din mai 1997, unde au participat peste 2000 de figuranţi. Au fost necesare două săptămâni de preparative. Au fost căutaţi figuranţii, achiziţionate sute de costume, a fost creată echipa de film, montat echipamentul tehnic şi au fost obţinute aprobările necesare.
Incă de dimineaţă şi-au făcut apariţia primii figuranţi. Cu toate că filmările începeau abia la căderea serii, curând au sosit sute de maşini şi zeci de autobuze. Cu încetul parcarea de la Traberhof s-a umplut, Traberhof fiind o gospodărie agricolă lângă Rosenheim, care prin intermediul decorului arhitectural şi al recuzitei s-a creat atmosfera anului 1949.
Cei ce se ocupă cu costumele din garderobă au multă treabă.

Figuranţii stau toată noaptea în aşteptare la Traberhof – la fel cum o făceau cei ce căutau vindecarea pe vremuri în 1949.


Echipa de filmare era compusă din 70 de perosane, care se ocupau de machiaj, coafuri, costume, construcţii, lumină etc. De îndată ce s-a întunecat, s-a pornit la treabă. Toată acţiunea trebuia să o terminăm până se crăpa de ziuă. Deodată însă agregatul de curent s-a oprit. .Apoi au apărut greutăţi cu camera de filmat. Au trebuit aduse piese de schimb din München.

Cu toate impedimentele, scurt înainte de răsăritul soarelui filmările erau gata. La ora 6 dimineaţa locul, cu puţin înainte încă plin cu peste 2000 de oameni, era complet gol. Nimic nu mai păstra amintirea celor petrecute în acea noapte.

Au fost turnate peste 70 de ore de film. Acest material imens a trebuit apoi vizionat, sortat şi tăiat. Curând ne-am dat seama, că nu ne putem ţine de conceptul iniţial, de a face un film de lungime obişnuită. Subiectul nu putea fi tratat în două ore, viaţa lui Bruno Gröning nu putea fi comprimată într-un format obişnuit. Trei filme aveau să fie, cu o durată de aproape cinci ore.


Filmările pentru partea introductivă a filmului documentar.
Un subiect aparte, un film aparte, un format aparte.